Palatul Parlamentului va fi iluminat în portocaliu de Ziua internațională a luptei împotriva violenței asupra femeilor

Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în portocaliu sâmbătă, 25 noiembrie 2023, începând de la ora 18.00, pentru a marca Ziua Internațională a Luptei împotriva Violenței asupra Femeilor, informează Basilica.

Demersul Camerei Deputaților face parte din campania organizată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și are ca scop aducerea în prim plan a modelelor de bune practici pentru combaterea acestui flagel.

Ziua Internațională a luptei împotriva violenței asupra femeilor a fost instituită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite și este marcată, în toată lumea, prin evenimente care  condamnă toate formele de violență exercitată asupra femeilor.

Cu prilejul acestei zile, Camera Deputaților va găzdui luni, de la ora 13:00, la Sala Mihai Viteazul de la nivelul P1, o dezbatere publică intitulată „Drepturile omului, eliminarea violenței împotriva femeilor și simboluri protejate”.

Evenimentul este organizat de Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, împreună cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și va fi urmat de declarații de presă. Integral pe: Basilica


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns