SARABANDA ILUZIILOR!!!

Foto: magazincritic.ro

  De 27 de ani avem parte, parcă de o Olimpiadă a speranţelor şi a iluziilor deşarte…Anii ’90 s-au caracterizat printr-o încercare a puterii politice de a cosmetiza şi de a masca cât mai mult, acapararea puterii de către eşaloanele 2 şi 3 ale PCR….Astfel ne-am trezit cu toţii că au apărut în conducerea statului indivizi dubioşi, oameni care deţineau diferite funcţii importante şi în vechiul regim, dar pe care nimeni nu-i ştiau exact cine sunt.

Prin urmare, aceşti indivizi şi-au făcut loc timid printre cei care visau la o ţară liberă şi la o democraţie adevărată, deturnând încet, sigur şi iremediabil, soarta naţiunii, cu tot felul de slogane pseudo-democratice, cum ar fi unul dintre cele mai cunoscut nouă tuturor”Nu ne vindem ţara” ori cele împotriva monarhiei şi a regimului ‘’mosieresc’’ de dinainte de anii ’40. Şi aşa încet încet, a prins a se reinfiripa aceiaşi ‘’Ciuma Rosie’’ care ne-a condus la dezastrul social dintre anii ’50-’89, prin dezinformări şi manipulări succesive, noii politicieni, în fapt aceiaşi politruci din anii comunismului, au acaparat puterea politică a Statului.

Mai mult, aceiaşi politicieni veroşi şi-au întins tentaculele şi şi-au trimis emisarii sub forma “tineretului politic” infiltrându-i în celelate partide care abia se înfiripau, încercând şi reuşind apoi să producă o puternică degringoladă a sistemului politic românesc!!!

Aşadar am avut parte încă de la început de o deturnare a sensului şi înţelesului Democraţiei în România, prin asaltul nomenclaturiştilor din defunctul PCR cât şi din fosta securitate, prin infiltrarea lor în toate partidele politice dar mai ales în toate instituţiile statului de drept.

Rezultatul aceste ofesnsive…..Distrugerea deliberată în masă a Economiei naţionale, de fapt a rezultatului a zecilor de ani de muncă şi de privaţiuni ale întregului popor. Munca noastră a tuturor a fost devalizată prin implicarea masivă a nomenclaturii PCR şi a securităţii statului şi totul sub deviza şi sub lozincile patriotarde ale politrucilor emanţi în anii ’90 cu toţii descendenţi ai partidului unic, PCR.

Ce a urmat apoi?? O “Sarabandă a iluziilor”, a dezinformărilor şi a manipulărilor servite nouă tuturor prin porta-voce a Partidelor politice reprezentată de către indivizi cel puţin dubioşi promovaţi la conducerea acestora, dar şi prin mega sloganuri electorale şi a unei propagande mincinoase cu oferte politico-demagogice utopice şi care aveau şi au în continuare o mare priză la un anumit segment al popuatiei. Mai toate ofertele politice politice ale acestor partide încep cu un verb la viitor…Vom investi….vom realiza….vom mări….vom construi….etc…etc!!! Un viitor care niciodată nu a fost adus la ralitatile prezentului, dar a creeat o puternică emoţie a iluziilor, care s-au dovedit a fi deşarte. Sub aceste sloganuri, românii au dormitat ani de zile sperând ca acele lozinci populiste să fie realizate cândva, asta în timp ce totul se năruia în jurul nostru…!!!

Astăzi avem parte de acelaşi supliciu al minciunilor şi al iluziilor pierdute şi când totuşi mare parte din populaţie s-a trezit, privind năuci în jurul lor, au realizat adevărata faţă a acelor sloganuri nu a fost decât un mare şi imens balon de săpun, am realizat în fine, cu toţii că suntem la un mic pas de un colaps social, economic şi financiar al naţiunii romane, când le-am permis unor indivizi, total interzişi, în altă formă de organizare statală mai précis într-un stat de drept normal, le-am permis accederea la puterea statului de unde se pare că nu sunt dispuşi să cedeze nicicum…!!!

Marele pericol de astăzi este când, avem în continuare o remanenţă faţă de o anume stare iluzorie, cum că puterea politică se va supune puterii cetăţenilor, aşa cum ar fi şi normal, însă în acest moment trebuie să realizăm şi să acceptăm, ca la vârful puterii politice romaneşti se află o grupare de tip mafiot, al cărui interes aste de a-şi păstra privilegiile, averea şi puterea politică şi nu de a promova o stare de bine general, de bună stare a întregului popor…!!!

Starea de ameţeală şi de toropeală indusă nouă tuturor prin aceste lozinci politico-populiste producătoare de iluzii deşarte, ne-a adus în pragul acestui dezastru socio-economic şi instituţional.

Acum realizăm, poate în al 13-lea ceas, cât suntem de vulnerabili şi cât suntem de singuri. Noi cetăţenii treziţi la o realitate sinistră, faţă în faţă cu un sistem politic devastator şi care este la putere, ajuns acolo şi prin starea noastră de apatie generală, indusă nouă şi menţinută de aceşti corifei ai manipulărilor maselor de cetăţeni…

Spuneam că realizăm, mare parte dintre noi, că nu exista nici o pârghie, nici un mecanism democratic, nici o instituţie, care să fie neatinsă de virusul letal al politicii mafiote şi care să medieze cu puteri de decizie, între cele două tabere. Pe de-o parte noi cetăţenii, frustraţi, jefuiţi şi ameninţaţi, iar pe de altă parte, o clasă politica aflată la putere şi care îşi croieşte în continuare legi proprii pentru apărarea intreselor de grup, prevalându-se de votul primit la scrutinul electoral…!!!

Care dintre instituţiile statului de drept, pe care noi toţi le-am girat, pot fi caracterizate ca fiind imparţiale şi apolitice, dar mai ales cu puteri depline executorii, atunci când legea este împotriva societăţii a statului de drept şi mai ales încalcă toate drepturile şi libertăţile în vigoare…??? Care??? 

Unii cârcotaşi vor spune rapid că avem… Curtea Costituţională… Avocatul Poporului…şi/sau Instituţia Prezidenţială…!!! Nimic mai fals şi eronat, în fapt o altă iluzie indusă nouă cum că aşa trebuie să funcţioneze Statul de drept…!! Nu! Nu avem aşa ceva. Argumentul: Toate aceste instituţii enunţate mai sus nu fac altceva decât să apere clasa politica de la putere. De ce?? Pentru că aceste instituţii sunt subordinate politic. Toţi membrii CCR sunt politici iar preşedintele CCR este la fel. Deci este partinic cu puterea politică!!! La fel şi Avocatul poporului este o instituţie politizată şi mai mult acesta nu are nici o putere executivă. Decizia Avocatului poporului nu este literă de lege, însă poate fi folosită ca şi recomandare, ceea ce este fix o frecţie la picior de lemn… Tot aşa avem şi Instituţia Prezidenţială, unde preşedintele este propus de o anumită parte a politicului, însă odată ajuns acolo prin vot popular, Preşedintele trebuie să fie imparţial şi joacă un rol de mediator…Doar atât, pentru că nici Preşedintele nu are putere decizională…!!!

Prin urmare iată-ne ajunşi la crudul adevăr… Noi cetăţenii de fapt nu avem nici o valoare în raportul cu puterea politică, care primeşte girul nostru de a ne guverna timp de 4 ani fără posibilitatea de a putea contesta puternicile derapaje legislative, precum cele de azi, unde puterea politică dominatoare, face legea după bunul plac iar cetăţeanul nu are căi de atac asupra acestor legi, nu are drept de veto, de a contesta deciziile politice, total eonate şi total împotriva populaţiei… Deci timp de 4 ani politicul face legea în acestă ţară fără a fi deranjat de nimeni. Că legea emanată este în defavoare cetăţenilor, cui îi pasă…??? Atâta timp cât sunt în joc miliarde de euro jefuţi din bugetul Statului, adică din buzunarele noastre, toate aceste par legale….!!!

Jocurile sunt făcute. Politicul şi-a aranjat an de an şi mandat de mandat această strategie, prin care timp de 4 ani nu poate fi clintit din loc de nimeni şi de nimic. Dar noi cetăţenii??? Timp de 4 ani trebuie să-i suportăm pe aceşti nemernici aflaţi în funcţii cheie, mai mult să-i vedem cum ne jefuiesc la drumul mare şi legal, după legea lor, iar noi să nu putem interveni în nici un mod…??? Asta se întâmplă acum şi aici în România. Un Stat complet politizat şi mafiotizat prin toate instituţiile sale, care culmea sunt plătite să apere interesul naţional şi nu interesul politic, însă deturnare acestor sensuri s-a făcut prin manipularea grosolană aplicată nouă tuturor, când politicul interlop apare în public în faţa noastră, frumos cosmetizaţi (o altă iluzie) şi machiaţi, aproape împăiaţi, explicându-ne sub masca oamenilor de bine, că ceea ce fac ei este corect şi cinstit, că ei sunt apărătorii noştri ai statului de drept şi că tot ceea ce apare în afară de ce spun ei, este o miciună şi o deturnare a adevărului…a adevărului lor, bineînțeles…!!!

Caracteristica cea mai iritantă a clasei noastre politice este suficienţa. Nu e vorba aici numai de corupţie, slugărnicie sau incompetenţă. E vorba de o proastă calitate umană, de grosolănie, iresponsabilitate, tupeu, nesimţire şi – nu în ultimul rând – prostie. Ţanţoşi, obraznici, guralivi, agresivi, prost crescuţi, „angajaţi” partinic până la desfigurare, ei apar des, dacă nu zilnic, mai ales la posturi de televiziune bine plătite şi bine plătitoare, ca nişte corifei ai înţelepciunii, ai patriotismului, ai adevărului absolut. Ei ştiu! N-au dubii, ezitări, întrebări. Au doar răspunsuri. Sunt providenţiali! Şi dacă îi contrazici, te iau tare. Şterg cu tine pe jos, fac mişto, te învaţă cum e cu patria, cu trădătorii, cu sorosiştii, cu inteligenţa. Nu contează că arată a plutonieri reciclaţi, a „fete bune” miloase (mai ales cu câinii şi cu oamenii străzii), a gospodine când nevricoase, când duioase, a caftangii ideologici. Se simt bine în pielea lor, în afacerile lor, în conturile şi în vilele lor cochete….!!!

Dar, pe noi cine ne apară de aceşti politicieni diletanţi şi agresivi, care atentează la statul de drept prin toate instituţiile sale, politizate si mafiotizate la maxim???

Cine şi ce organism democratic are putere să analizeze si să ia deciziile corecte, anulând din start orice aberaţie legislativă, emanată de politicieni!!! De ce suntem azi puşi in faţa unui fapt împlinit, când se mizează doar pe mecanismul sistemului politic din Parlament si care a devenit rapid o caracatiţă mafiotă, de necontrolat…???!!!

Atât CCR-ul cât şi Avocatul Poporului ar trebui de fapt total depolitizate, iar juriştii si magistraţii acestor instituţii sa fie angajaţi doar pe bază de concurs şi nu numiţi in funcţii pe criterii politice….Iar aceste două entităţi să fie coordonate administrativ de către un Consiliu Naţional Civic reprezentat din consilieri prezindenţiali si guvernamentali in proportie de 49% iar restul de 51% de persoane apolitice, profesori,juristi,… etc. iar şedinţele acestui organism sa fie publice. Acest CNC sa poată rezolva orice contestaţie depusă fie de persoane fizice, fie de persoane juridice privind o gravă atingere a drepturilor si libertăţilor cetăţeneşti prin legi emise de către legislativ si/sau de executiv, trimiţându-le spre rezolvare definitivă fie la Avocatul Poporului, fie la CCR. Deciziile acestor două din urmă instituţii să fie cu titlul executoriu pentru entitătile care le-au emis… Poate așa vom eradica supremaţia politicului prin legiferarea uneori neconstituţională dar mai ales nedemocratică….!!! La toate acestea dacă am mai adăuga si o forţă de Opozitie Civică, atunci noi cetăţenii vom şti aproape sigur ca nici o forţă politică desemnată prin vot pentru a conduce ţara, nu va putea face derapaje si nici legi aberante si cu dedicatie, pentru că politicienii vor fi pusi imediat in situaţia de a remedia si de a menţine un curs normal al deciziilor privind naţiunea si societatea in ansamblul său…!!!

Acum, ceea ce avem astăzi in marile orase, mitingurile de protest maraton, par ireale si mai mult par că nu sunt deloc luate in serios, iar Parlamentul si Guvernul isi fac mai departe de cap emiţând in continuare legi care mai de care mai aberante si mai inutile pentru populaţie, pentru cetăţeni…!!! Ne îndreptăm cu paşi repezi către o Dictatură Politică, iar principalii artizani ai acestei dictaturi, rămân în umbră, neatinşi de nimeni şi de nimic!!!

Este tot mai clar pentru toată lumea că suntem într-un mare impas. Guvernanţii si politicenii nu par deloc inpresionati de numarul de protestatari, cât mai ales de nemulţumirile acestora, mai mult apar tot mai des la Televiziuni îndemnând cetăţenii sa doarmă liniştiţi pentru că ei sunt cei alesi legitim să guverneze aşa cum vor si nu aşa cum ar trebui de fapt!!!

Starea de anormalitate se menţine fără un deznodământ tranşant pentru nici una din parţile implicate, iar aceste ,,jocuri’’ periculoase la care suntem angrenaţi, riscă să deturneze scopul real al democraţiei si al Statului de drept…!!!

14 februarie 2017


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns