NE PRIVIM ÎN CIOBURI…

Munții Făgărașului / magazincritic.ro

Este plină lumea de oglinzi tot sparte

ne privim în cioburi nu-n oglinda întreagă,

ce vedem nu-i totul chipul nu se-ncheagă…

poate şi-un Picasso ne-ar da azi dreptate:

că privirea noastră scade nu adaugă!..

Fabula e dulce da, şi-i păcălitoare

… de vezi totul astăzi numai în frânturi,

Guernica noastră-i plină de rupturi…

nimic nu-i întreg trăim prin culoare,

în privire-avem iarăşi „plesnituri”…

Adevăru-i unul cum îi Dumnezeu…

sparge-l în bucăţi şi vei pieri sigur,

te deplâng oglindă că te-nşeli spărgându-l

ciobul nu-i oglinda nici copacul mugur,

…ce se sparge-ntruna nu-i bun ci e rău!..

de: Ion Popescu-Brădiceni, 4 februarie 2015


  • Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
  • Apărăm Credința și Patria. Susținem Monarhia, Familia, Cultura, Tradiția și Viața de la concepție la moartea naturală.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu

Lasă un răspuns