Războiul celor două Roze: răzvrătire, sânge și iubiri în istoria Angliei
Dincolo de rapoartele istorice oficiale, istoria Angliei are povești nespuse, fascinante, cuceritoare. Aceste povești sunt scoase uneori la lumină de literatură, iar cortina se ridică, păstrând totuși acel mister ce nu merită distrus.
Războiul celor două Roze este unul dintre cele mai ciudate războaie britanice. Recent, vizionam un soi de reportaj conform căruia, chiar în seria „Cântec de gheață și foc”, George Martin ar fi avut ca sursă de inspirație acest război. Revenind însă la partea istorică, multe neconcordanțe se regăsesc în relatări, iar denumirile intrigă și stârnesc în același timp curiozitatea (ceea ce permite, bineînțeles, multiple interpretări și povești). În primul rând, deși ambele poartă denumire florală, niciuna dintre casele britanice implicate în această rivalitate sângeroasă nu avea însemnul trandafirului în momentul desfășurării războiului. Vinovat de acest nume pare să fie… chiar Shakespeare și al său romantism molipsitor.
Romanul lui Conn Iggulden – Pasărea furtunii – urmărește linia istorică și adaugă o notă personală, generatoare de emoție, purtând totodată o amprentă romantică și captivând prin accentuarea dramatismului personajelor. Pentru că, dincolo de conflictul principal evidențiat, anume războiul, intrigile, veșnica bătălie, jocurile de culise pentru putere, există și conflicte secundare – interioare, ce țin de viața protagoniștilor care, în afara unei funcții deținute, trăiesc, simt, înghit zilnic pastile amare, suferă, iubesc și trădează cu o intensitate pe măsura măreției perioadei de istorie relatate.
Epoca prezentată în primul volum al seriei Războiul celor două roze este una agitată din istoria Angliei, când casele York și Lancaster își disputau tronul și, implicit, puterea. În aparență un război civil cu implicații majore, această bătălie ce a făcut numeroase victime are o esență mai profundă ce sălășluiește undeva în spatele spectacolului public și este coordonată din umbră de personaje ce preferă să își păstreze anonimatul. Autorul pune accentul tocmai pe aceste personaje decisive, ilustrând atât modul de gândire la care amenințarea provoacă tacit, cât și viața încorsetată, acceptată de bunăvoie și suferințele ce derivă din deținerea unei puteri ce apasă prea greu pe umerii deținătorului ei.
Urmărind firul narativ al cărții este aproape imposibil să nu te întrebi dacă merită să îți vinzi viața și sufletul pentru o putere ce nu garantează niciodată recuperarea pierderii…
Pe un fundal de atacuri și contraatacuri, acțiunea din Războiul celor două roze poartă cititorul printr-o altfel de prezentare a istoriei. Fără a neglija aspectele importante, cortina despre care vorbeam se prăbușește, iar adevărul începe să capete sens, pe măsură ce avansăm în viața protagoniștilor, în acele unghere pe care istoricii nu le-au putut explora.
Prologul ne introduce în Anglia anului 1377 într-un moment încărcat de tragism. Aflat în pragul morții, regele Eduard al III-lea o are alături pe Alice, tânăra sa soție, dar și pe cei trei fii ai săi. Deși momentul este încărcat de suferință, interesele personale primează chiar și într-o asemenea clipă și observăm cu stupoare cum discuțiile dintre băieți deraiază pe un traseu periculos, fiecare calculând obținerea puterii și judecând prin prisma propriilor nevoi.
„Nu este un lucru bun ca, în ultimele sale clipe, tatăl nostru să aibă alături o târfă.”
„- Te-ai gândit, John, că acum între tine și coroană se mai află doar un băiat? Dacă n-ar fi micuțul și dragul de Richard, tu ai fi rege mâine.”
Istoria tumultoasă curge mai departe nestingherită de trecerea ireversibilă a timpului… Acțiunea ne poartă șaizeci și șase de ani mai târziu, într-o Anglie dominată de temerea pierderii teritoriilor în favoarea Franței. După ce Henric al V-lea moare „cu viața frântă de o simplă boală”, pe tron urcă fiul său, Henric al VI-lea. Băiatul născut prematur se dovedește însă neputincios, incapabil de a purta pe umerii fragili responsabilitatea puterii pe care o deține și care se transformă într-o povară infernală. Speranța Angliei pălește, iar necesitatea obținerii unui armistițiu cu francezii cere măsuri disperate. Casa de Anjou pare să fie soluția. Cu o fiică nemăritată ce poate deveni soția lui Henric și suficientă influență asupra regelui Franței, Casa de Anjou este perfectă pentru planurile Angliei.
„Mielușeul nu poate conduce și nu poate lupta.”
„Întreaga țară așteaptă ca tânărul Henric să fie măcar pe jumătate din cel care a fost tatăl său …”
„Anjou este cheia întregii încuietori (…) și tot ei sunt cei cu o fiică nemăritată.”
Planurile Angliei sunt bine puse la punct, iar René de Anjou acceptă armistițiul propus dorindu-și recăpătarea pământurilor. Îl convinge pe regele Carol al Franței de importanța înțelegerii cu englezii și este de acord să își dea și fata în mâinile străinilor pentru a pecetlui înțelegerea… deși o căsătorie între Henric și Margaret era aproape incestuoasă. Încă odată este subliniat faptul că puterea transformă oamenii în adevărate creaturi lipsite de conștiință și, nu pentru prima dată, istoria reușește să provoace indignare și greață.
Margaret de Anjou, fata zglobie, veselă, liberă, cutezătoare devine fără voie regina Angliei, legată de un om bolnav, manipulat, neputincios. Evenimentele cad peste ea schimbând-o, maturizând-o brusc, obligând-o la decizii rapide. În scurt timp, tânăra regină este de fapt cea care conduce Anglia, iar inteligența, încăpățânarea și voința îi asigură impunerea în lumea nouă în care intrase.
„ – Voi vedea și voi citi pergamentele pe care va trebui să le semneze soțul meu, Master Brewer. Îl voi ruga pe William, lordul Suffolk, să mi le descrie pe celelalte, dacă vede atât de multe în noul său rol.”
Rezistența Angliei scârțâie din temelii. Așteptarea unui nou monarh cu inimă de leu pare să nu se mai sfârșească. Va reuși regatul să își revină cu o nouă regină sau universul englez este pe cale să se prăbușească? Intrigi inimaginabile și compromisuri covârșitoare care zdrobesc orice urmă de umanitate se împletesc în povestea lui Iggulden.
Fiecare lovitură este ca o pastilă de imunitate, fiecare trădare este o lecție învățată și fiecare personaj are propria balanță cu care calculează câștigul și pierderea pentru fiecare alegere făcută.
Un roman must read pentru iubitorii de istorie care vor adora stilul personal al autorului, dar și ritmul alert în care acțiunea se derulează.
- Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
- Contactați-ne oricând.
- Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!