Nu putem fi, direct sau indirect, complici celor ce susţin uciderea copiilor din pîntece şi promovează perversiunea ca normală!

totuldespreavort.ro

Cineva ne-a atras atenția contrariat că avortul este legal în România de 35 de ani și ne întreabă de ce e bai așa mare această trăznaie spusă de Lasconi de am „luat foc” dintr-o dată.

🚨Clarificăm, avortul înscris în Constituție înseamnă cu totul altceva decât o simplă lege.
Înseamnă un „drept fundamental la avort” oricând pe durata sarcinii, din orice motiv și plătit din bani publici. Și mai înseamnă persecutarea noastră, a celor care luptăm pentru viața copiilor nenăscuți.

Dacă asta doriți, votați cu Lasconi și asta veți avea.

Dar cînd veți ajunge la judecată în fața Creatorului nu vă veți putea prevala de neștiință.


Nota mea: Creştinii nu pot vota pe apologeta uciderii nenăscuţilor şi promotoarea homosexualităţii! Azi, vedeam un titlu din Libertatea, unde zice că nu are în program promovarea LGBTQ. Doamna Lasconi ori nu-şi cunoaşte partidul (U.S.R., care a boicotat în 2018 Referendumul pentru căsătorie), ori uită ce declară, ori minte cu neruşinare. În plus, chiar ea a declarat că preferă ca un copil să crească într-un cuplu gay decît la orfelinat.

Actualizare 04.12: Dacă la început eram convins că alegem între bine şi rău, e posibil să alegem între două rele, dacă domnul Georgescu nu are o credinţă ortodoxă curată de influenţe New Age. Cert este că: Lasconi e de nevotat pentru creştinii practicanţi (pe cei neduşi la Biserică îi poate duce de nas mai uşor). Dacă lipsim de la vot, e posibil să fie avantajată doamna Lasconi. Cred că unii din noi vor sta acasă, alţii vor vota, cu strîngere de inimă, pe Călin Georgescu (un vot anti-Lasconi, prin excelenţă).

De urmărit şi:


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ


Alte ştiri:

Cu cine votez în turul doi? – Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Patronul bordelului SNSPA și infiltratul Terheș cer la CCR ANULAREA PRIMULUI TUR AL ALEGERILOR ROMÂNILOR și SUSPENDAREA TURULUI DOI AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE DE DUMINICĂ. Pricopie: Federația Rusă a pus la cale o lovitură de stat

Calendarul zilei 4 decembrie: Sf. Varvara, protectoarea minerilor. Sf. Ioan Damaschin

Acei magnifici români ai diasporei și voturile lor tâlcuitoare

Călin Georgescu îi cere pentru a treia oară Elenei Lasconi o dezbatere TV în direct, după ce candidata USR a respins alte două invitații

„Creștina” Elena Lasconi nu neagă că ar putea legaliza căsătoria între persoane de același sex și susține „toleranța”. Călin Georgescu respinge propaganda LGBT în școli

Am și eu o curiozitate, mă poate lămuri cineva? Cum se face că noi, „analfabeții funcțional”, susținem un profesor universitar doctor, diplomat ONU, în vreme ce „intelectualii” susțin o prompteristă absolventă de Bioterra, care joacă în reclame la WC-uri?

PACE sau RĂZBOI? Ce alegeți pentru copiii și nepoții dvs? – George Daniel Stoian

Disperare: Publicația „anticorupție” G4 Media îi îndeamnă pe PSD-iști să nu voteze cu Călin Georgescu ca să poată fura în continuare din fondurile europene

Lucian Ciuchiță: Cărtărescu și șablonul mediocrității

Demostene Andronescu, ultimul mare poet în viață al temnițelor comuniste, la 97 de ani. Întru Mulți Ani! VIDEO cu poetul recitând la Librăria Sophia

,,Pro-europeana” Lasconi a interzis accesul România TV în sediul USR: Promovați mesaje putiniste

Elena Lasconi MINTE DE STINGE la Gâdea: ,,Nu am susținut niciodată ideea căsătoriei între persoane de același sex” – VIDEO cum își dorea parteneriatul LGBT ,,cu tot sufletul”

SE RUPE PSD? Victor Ponta: ,,Îl voi vota pe Călin Georgescu. La fel ca majoritatea votanților PSD”

Anghel Buturugă: Nu Iohannis trebuia să-și ceară iertare… Un fost purtător de palavre de pe Deal zice că rugăciunea e doar personală, nu etnică sau colectivă. Ai zice că omul n-are habar de liturghie sau de expresia bisericească ”rugăciune de obște”

Ciolacu pare să respingă avansurile LGBT-istei Lasconi și să susțină România și pe Georgescu: ,,Drumul european al țării noastre trebuie să continue doar apărând mult mai hotărât valorile tradiționale, identitatea națională și credința acestui neam” (Între timp, Ciolacu a declarat că susţine pe Lasconi. – nota mea)