Vorbitor

de Andrei Ciurunga

Ar fi timpul să stăm lângă foc, să iubim

câte-o fată de grâu, cu privirea albastră,

să scriem poeme sau cărți să citim

la lumina ce scade, treptat, în fereastră.

Pe masă, paharul cu ceai sau țigara

să-și urce spirala căldurii am vrea,

târzie pe dealuri să fumege seara,

luceafărul palid să licăre-abia.

Dar întinsele noastre câmpii dobrogene

ne ard peste față cu plesnet de bici

pe când visul mustește amar printre gene:

Cumplitul Danubiu va trece pe-aici.

Va trece cândva, peste ani, peste vreme,

cu apele tulburi de crâncen tumult,

iar undele sure vor sparge blesteme

din guri astupate cu pumnul demult.

Străvechi amintiri vor ieși din morminte

și-o clipă vor arde pe-o creastă de val.

Acolo, sub mâl, vor rămâne-oseminte –

toți morții de-acum, risipiți pe Canal.

Și umbre de mame, venindu-le-aproape,

pe malul înalt, se vor frânge de dor.

Vor izbi milițienii cu cizma-n pleoape:

Banditule, scoală că ai vorbitor!

Și-adâncă va crește tăcerea din ape –

Din ape – sau poate din sângele lor.