Share
Educația este confiscată de edilii locali printr-o lege neconstituțională!

Educația este confiscată de edilii locali printr-o lege neconstituțională!

  Educația revine la cadrul ei legal dinainte de 1989 când directorii de școli, inspectorii de specialitate și inspectorii generali erau la dispoziția edililor locali. Asta nu înseamnă că până în prezent n-au existat imixtiuni ale autorităților locale cel puțin în administrarea instituțiilor de învățământ dacă nu chiar și în actul educațional. Însă aceste lucruri s-au petrecut pe „nesimțite” deoarece unii profesori au devenit fie complici, fie indiferenți la calitatea activității didactice. Au trecut doar trei ani de la aplicarea controversatei legi 1/2011 în baza articolului 253. 

Care era esența legii? Posibilitatea cadrelor didactice care nu s-au putut titulariza să o poată face după ocuparea unui post vacant la suplinire, dacă profesorul a obținut minim nota 7.00 și în următoarele condiții:

„a) se certifică viabilitatea postului/catedrei, începând cu 1 septembrie anul școlar următor,

b) consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ respective este de acord.” Vezi legea integral: aici

Iată cum a funcționat în practică această lege în toți acești ani: 

Pentru a evita titularizarea la nivel național, cei mai mulți directori de unități nu au declarat corect viabilitatea posturilor vacante pentru sesiunea din vară. Astfel directorii și-au rezervat dreptul de a alege profesorul pentru suplinire, titularizându-l anul următor cu această lege. Cu alte cuvinte, tinerii care au obținut primele medii la titularizare, dar nu au reușit să ocupe un post (evident, majoritatea erau blocate) și nu erau „competenții sistemului”, au rămas în continuare să suplinească ani de zile. Așa se face că ultimii clasați până la media 7.00 au devenit titularii de drept, iar primii au fost nevoiți, cei mai mulți, să renunțe sau să-și mai „încerce norocul”. 

Prin urmare, cât de constituțională să fie o lege care permite titularizarea profesorilor ce obțin note mai mici în detrimentul celor mai buni? Cât de constituțională să fie o lege care admite blocarea posturilor viabile pentru selectarea după bunul plac al noilor cadre didactice? Nu mai vorbim de titularizarea unor profesori pe posturile declarate inițial neeligibile și devenite peste noapte eligibile la „recomandările” delegaților de la minister. Consider că această lege nu numai că nu contribuie la depolitizarea sistemului educațional, ci mai degrabă vinde integral educația „baronilor locali”

Ioan Constantinescu


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment