Un Voievod

Ca din legendă răsărit în lume,
Ca din legendă de la noi plecat
Te-am întâlnit pe căi fără de număr
Şi niciodată nu vei fi uitat
Căci ai întruchipat, în tot ce-ai fost,
Şi Voievodul Ţării Româneşti,
Şi Demnitatea Viţei Muşatine,
Şi-nţelepciunea vârstei strămoşeşti.

Te-ai lămurit ca aur în cuptoare
În chinuri crunte până la sfârşit
În temniţe, Canal, dureri amare,
În boala care tainic te-a muncit,
În lovitura mişeliei noastre,
A celor ce Credinţa-am părăsit,
În pătimirea patimilor noastre
când tot păcatul lumii l-am primit…
Şi-ai plâns!
Ai plâns nu chinurile tale
Ci cupa noastră plină de venin,
Ai plâns văzându-ne pierduţi, ieşiţi din Cale,
Şi distrugându-ne puţin câte puţin.
Şi te-ai rugat şi ai lucrat într-una
Din prăbuşiri cercând să ne ridici,
Să facem iar din Românime una,
Dar noi am fost prea mici… atât de mici…

Ah, Voievod al unui Neam de Ceruri,
Cu-atâţia mucenici urcaţi în Veşnicie!
Ne-ai fost învăţător de adevăruri
Pe care fiecare trebui’ să le ştie,
Ne-ai fost îndrumător, ne-ai fost mustrare…
Iar noi te-am ascultat… mult prea puţin.
Acum tu ai plecat şi crunt ne doare
Şi te chemăm, Părinte drag, Justin!

Se lasă înserarea peste munte
Din Petru Vodă către Paltin vin
Lumini şi umbre, glasuri şi tăcere,
Învolburări de nori, puţin senin,
Îndurerări, frânturi de mângâiere
Şi-n toate, tu, Părintele Justin.

Mihai-Andrei Aldea


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Author: Mihai-Andrei Aldea

Preot, scriitor și jurnalist

Lasă un răspuns