RIMĂ ÎNTORTOCHEATĂ

Se stinge amurgul zeilor pe margini de blocuri,
Pe câmpul zărit
din goană
pe autostrăzi.
Ca să nu îşi trăiască tristeţea
Şi groaza,
Îmbrăcaţi în zăpezi,
Petreceri tocmesc
înneguraţii.
Cetăţeni ai ierbii şi prafurilor pe care
vânturile
Pierdutelor cetăţi le ridică în ochi şi în nări,
Ameţind conştiinţe
Pierzând libertatea,
Născocind îndreptăţiri
Încovoiatelor spinări.
Iar în zare,
împreună,
Însinguraţii
Iubirii de Neam şi de Dumnezeu,
se scaldă,
târziu şi devreme,
în
frumosul
fiecărei zile.
Seringi
Trosnesc în oraşe
la fiece pas:
speranţele progresului, societăţii,
iubirii moderne.
Şi iar timpul trece,
topit între munţi,
prelins între vremuri şi veacuri mărunte,
rămâi tu,
copile,
prin anii trecuţi.
În juru-ţi
tentacule fără putere
doar vocile mute.

Mihai-Andrei Aldea


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Author: Mihai-Andrei Aldea

Preot, scriitor și jurnalist

Lasă un răspuns