Share
Deturnarea sistemului de învăţământ şi arta fortificării psihice individuale

Deturnarea sistemului de învăţământ şi arta fortificării psihice individuale

  Învăţământul este menit să creeze personalităţi organice. Acestea sunt conştiente că viaţa este un sistem de interdependenţe multiple şi îşi pun, din proprie voinţă, viaţa în slujba unui principiu moral supraordonator. Ancorarea profundă în spiritualitatea şi experienţa neamului lor le ajută să reacţioneze eficient în faţa dificultăţilor, chiar şi atunci când se ivesc pe neaşteptate. Acum însă, şcoala creează tipul omului universal – de nicăieri şi de peste tot, lipsit de viziunea globală asupra lumii şi a existenţei. Rupt de tradiţie şi de mediul în care a trăit, acest om este incapabil să facă faţă neprevăzutului. Orice bandă politică îl poate manipula, fără ca el să bage măcar de seamă. Îi stă în putere să se autoredreseze individual, utilizând pârghii precum: gândirea, cultura, munca, cinstea, economia, gimnastica, meditaţia, contemplaţia şi rugăciunea.     

O investigare, amănunţită, a procesului istoric ce a condus la deprecierea învăţământului românesc este întreprinsă de Nicolae Iorga. Acesta comentează: “Idealul educaţiei e să dezvolţi ceea ce există ca înclinaţie în om şi să nu încerci a-i da însuşiri ce nu se găsesc, ca punct de plecare în însăşi fiinţa lui”*.

“Şcoala are datoria de-a ajuta societatea, de-a merge mână-n mână cu ea, şi nu de a-i sta în cale. Fiecare şcoală trebui să iasă din (să reflecte n.n.) nevoile societăţii, care trebui cunoscute şi înălţate, ca să ajungă la forma pe care s-o servească şcoala”(ibidem, pag. 208 ).

“Evul mediu – bazat pe iniţiativa individuală şi pe cea colectivă – avea nevoie de (îngăduia pe n.n.) orice fel de oameni, care se uneau de la sine: nu-i trebuia un om tip. Omul era pregătit  În acel Ev Mediu, dacă erai creştin, Biserica te creştea ca pe fiul ei, acolo ţi se dădea lecţia de catehism; acolo învăţai rugăciunile, învăţai să citeşti, să scrii. Meşteşugar voiai să te faci, îl alegeai ca profesor pe meşterul cel mai bun. Apoi Universitatea: aceasta era un învăţământ absolut liber. Profesorul trata orice chestiune voia, şi aşa cum voia el, iar studentul îl asculta numai dacă îl interesa (conţinutul prelegerii n.n.)( ibidem, pag. 211, 139).

A venit, pe urmă, vremea stăpânirii monarhilor. Suveranul modern avea nevoie de buni supuşi. Toate erau aşa întocmite ca să pregătească pe bunul cetăţean, omul cu credinţă faţă de suveran, bun ostaş şi, mai ales, bun contribuabil. Dar învăţământul acesta nu mergea până jos. Şcoala primară n-a existat până la revoluţia franceză. Erau doar anume (câţiva n.n.) c ălugări care învăţau pe aceia care doreau. Revoluţia franceză, ca şi cea sovietică, avea nevoie de anumiţi oameni; ei îi trebuia să creeze tipul revoluţionarului. De aceea, a înlăturat toate formele mai vechi de învăţământ, cu aceeaşi neîmpăcată ură c ăreia i-au căzut jertfă atâtea din aşezămintele capabile încă de viaţă ale vechii Francii. Creatori fără rezerve, revoluţionarii au înţeles să facă nou în toate, dând contemporanilor ceea ce le trebuia pentru a nu fi oameni de curte şi de lume, ci cetăţeni luptători. Se creează, astfel, şcoala publică, comună tuturora şi gratuită. Vine apoi Napoleon, care, voind să stăpânească lumea în toate, făcu din tot sistemul său politic o imensă maşină, admirabilă prin puterea şi regularitatea ei aproape militară, care-i permiteau să fie pusă în mişcare de un singur om. Şcoala lui făcea un fel de automat în mâna puterii centrale, îmbina mecanic oameni croiţi (educaţi n.n.) pe acelaşi tip, fără îngăduinţa varietăţilor individuale. Ea (instituţia şcolii n.n.) trebuia să fie un fel de fabrică de produs oameni, pe care statul poate să-i întrebuinţeze pentru scopurile sale. Pentru a crea individul ascultător ca un soldat, Napoleon creă şcoalacazarmă, cuprinsă într-o construcţie de nemiloase linii drepte, care trebuia să primească, în toate treptele ei, un singur impuls, iar acesta să plece de la monarhul singur. Şeful enormei cazărmi şcolare e rectorul de Academie, care dispune, în Universitate şi în licee, de o întreagă oaste disciplinată de profesori, inspectori etc”. (ibidem, pag. 212, 213)

 Radu Mihai CRIŞAN, SPRE  EMINESCU, Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului,

Ed TIBO, București 2008, p. 318-319 


* Nicolae Iorga, Idei asupra problemelor actuale, pag. 139 


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Leave a Comment