GÂNDURI ÎNTR-O FRUMOASĂ ZI DE MARȚI (VAMEȘUL ȘI FARISEUL)

Decât să fii foarte puțin păcătos, dar să crezi că nu ești deloc, mai bine să fii un mare păcătos, dar să fii convins de asta! Uitați-vă la fariseu: “Nu sunt ca ceilalți oameni, sau ca vameșul acesta, ci eu postesc, dau zeciuială”.. Nu făcea el ceea ce făcea vameșul, de asta suntem siguri. Făcea și bine, căci Îl auzim pe Domnul avertizându-Și ucenicii cu altă ocazie: “De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Matei 5;20).

Adică de nu-i veți depăși în fapte bune pe farisei.. Aici Domnul nostru, Care îi certa atâta pe farisei, într-un fel i-a lăudat.. Deci și fariseul din această pildă era unul dintre aceia lăudați de Domnul. Dar în viața lui chiar nu avea păcate? De vreme ce făcea parte din tagma fariseilor, îi cunoaștem și păcatele, fără nici o îndoială, căci fuseseră toți fariseii demascați de Văzătorul inimilor, Hristos: “Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia.. Când postiți, nu vă smoliți fețele ca fariseii.. Să nu vă rugați ca fariseii.. Iar voi, fariseilor, curățiți partea dinăuntru a paharului! Sunteți ca mormintele: pe dinafară văruite, pe dinăuntru pline de oase și de întinăciune”.. Și câte le mai trântise și Înaintemergătorul Ioan! “Pui de vipere, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți roade vrednice de pocăință”! Deci am înțeles că fariseismul este un mod de viață bazat pe vanitate, trufie disimulată, dispreț față de toată lumea și superficialitate în privința lui Dumnezeu. În relația cu Dumnezeu a celui “bolnav” de fariseism lipsește tocmai ceea ce este mai important, anume trăirea unor sentimente sincere de evlavie. Nu cere Dumnezeu de la toți oamenii lacrimile cuvioșilor, dragostea apostolilor sau cutezanța martirilor. Da’ acolo puțină smerenie, puțină pocăință cere! Și asta-i lipsea fariseului. S-a dus ca să se îngâmfe puțin și în Templu.. S-o facă pe grozavul cu Dumnezeu! Câtă prostie.. Amărâtul acela de vameș, numai el știa câte erau pe capul lui.. Câte văduve ruinate, câte blesteme, câte lacrimi îl urmăreau.. Dar “s-a coborât îndreptat la casa sa”, ca și Zaheu. Pentru că a știut să se roage. A știut să implore mila lui Dumnezeu: “Dumnezeule, MILOSTIV FII MIE PĂCĂTOSULUI”.. Și milostiv i-a fost! Nu înseamnă că s-a mântuit atunci, în clipele acelea. Abia vameșul Zaheu a auzit promisiunea mântuirii de la Hristos, pentru că acest Zaheu Îi promisese Domnului că va repara nedreptățile și greșelile comise în trecut. Dar era un început.. Probabil că mai târziu vameșul din pildă noastră ar fi putut deveni un al doilea Zaheu.. Așa se întâmplă când omul știe să-I spună lui Dumnezeu “Iartă-mă”.. Primește iertare și har. De aia lumea de azi nu mai primește har. Pentru că nu mai știe să spună cu lacrimi înaintea unei icoane a Mântuitorului un “Doamne, iartă-mă!” smerit.. Dumnezeu să ne învrednicească pe toți de adâncimile smereniei vameșului din pildă, amin!

Preotul Sorin Croitoru, Mantova, Italia

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook