“Români pentru Români” din nou în acțiune pe Calea Neamului!

 La Odorheiu-Secuiesc acum doi ani împreună cu Junii Covăsneni, Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe condusă de Dan Ciprian GrajdeanuFlorentina Teacă, Adriana TîrnoveanuCrina PalasDana PatrânjelFlorin Palas, domnul profesor Ioan Lacătușu și ați români inimoși, în drum spre Monumentul Eroilor Români aflat la marginea localității. Data viitoare ar fi bine să mergem și mai spre centrul orașului, se pare ca unii locuitori ai acestuia au nevoie să conștientizeze faptul că trăiesc în România. În septembrie 2015 am ajutat cu toții pe cât am putut Orfelinatul Sf. Iosif, majoritatea copiilor de acolo fiind de etnie română, depunând mai apoi coroane de flori la Monumentul Eroilor, după ce în prealabil am participat de dimineața la slujba de la biserica ortodoxă. Acțiunile din Covasna și Harghita trebuie să se desfășoare în sensul afirmării valorilor identitare românești. Cei care se arată preocupați de această problematică e bine a se manifesta ca și cum ar fi locuitori ai unor orașe ca Odorheiu sau Tg. Secuiesc. Altfel își descărcă năduful dar nu rezolvă nimic, din contră, agravează prolemele. “Revolta” e bine a fi canalizată în acțiuni și manifestări publice pro românești, nu în blamarea altor etnii. Asta nu înseamnă însă că nu trebuie sa semnalam si sa atragem atenția cu hotărâre asupra nedreptăților care se întâmplă, lucru atât de necesar, dar nu și suficient. 

Așadar, cu Dumnezeu înainte, cu Steagul Tricolor, Haina Națională, Icoana Ortodoxă, Cartea Românească, la Odorheiu, Tg. Secuiesc și oriunde în România, nu împotriva cuiva ci pentru Țară și Neam.

***

  Români pentru Români din nou în acțiune pe Calea Neamului: vechii noștri prieteni Cristina Ioana Șuteu din Tg.Mureș și Răzvan Vâlcu din Ploiești îmbracă alături de alți oameni inimoși, copiii români din Ozun, jud. Covasna în haine naționale românești. și datorită contribuției lor trimisă în cont BRD: RO 62BRDE080SV52855930800, Asociația Calea Neamului (pentru euro se adaugă la cont, SWIFT BRDEROBU și adresa băncii: Poienelor, nr.2, bl.211, Brașov), toți copiii din Ozun care merg la biserica ortodoxă din localitate vor primi straie strămoșești pentru a crește înveșmântați în Datină, în Tradiție, pentru a-și conștientiza pe deplin identitatea națională. Aceste costume vor fi transmise prin intermediul bisericii ortodoxe și celorlalte generații de copii, după modelul aplicat la Ojdula, Martănuș, Bretcu, Doboi și Tg. Secuiesc. Le mulțumesc din tot sufletul celor care se unesc în rânduiala comuniunii de Neam, o rânduială ce iată că încă se păstrează, căci mare este Dumnezeu!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns