Dreptate și prietenie

        Valoarea dreptăţii implică noţiunea de drept înţelegând prin aceasta dreptul la viaţă, dreptul la a poseda bunuri, la tot ceea ce este just şi echitabil[1]. În gândirea lui Aristotel şi Toma de Aquino[2] se înţelege prin dreptate justiţia generală, perfecţiunea etico-morală, noţiune prezervată din dreptul roman şi cultura elenă. Prudenţa, fiind mama tuturor virtuţilor, orientează către just orice acţiune care transcende voinţa conştientă pentru îndeplinirea scopului dorit. Conform gândirii lui Toma de Aquino, justiţia presupune diversitate, întrucât nu suntem niciodată egali nouă înşine, ci altora, justiţia existând doar în raportul unui om cu altul. Toma de Aquino consideră că nu există umanitate fără viaţă politică deoarece natura omului se formează în şi prin societate. Toma stabileşte legătura dintre politică şi etică încât exercitarea cetăţeniei reprezintă dezvoltarea deplină a practicării virtuţii. Alegerea pe care trebuie să o facem între ordinea malefică şi cetate ne ajută să ajungem la fericire împreună, împiedicând transformarea puterii în tiranie.

      Putem face legătura cu etica lui Aristotel şi cu meditaţiile acestuia despre fericire şi a modului de realizare a acesteia prin prietenie şi virtute. Aristotel defineşte prietenia ca fiind o comunitate bazată pe dorinţa binelui realizată pentru celălalt. Toma de Aquino vede prietenia ca fiind o comunitate de bunuri şi acţiuni, prietenii desfăşurând activităţi politice, profesionale împreună. Esenţa prieteniei, conform afirmaţiilor lui Aristotel, ar fi dată de faptul că prietenia solicită aceeaşi atitudine faţă de lucrurile care merită sacrificiul suprem, atitudine greu de urmat pentru oameni cu idealuri diferite sau de cei fără idealuri. Omul nu poate ajunge la fericire de unul singur, are nevoie de ceilalţi, iar Societatea îi este necesară pentru a trăi, motiv pentru care politica şi morala sunt legate între ele. În această ordine de idei politica este împlinirea moralei, cu condiţia ca aceasta să fie considerată arta de a conduce cetatea pe principiul prieteniei dintre oameni. Virtutea justiţiei pentru un popor se exprimă prin intermediul legislaţiei care reprezintă acea înşiruire de acte permise sau interzise oamenilor pentru a înainta pe calea virtuţii.

     Aristotel distinge trei tipuri de organizări sociale conform a trei tipuri de prietenie. Prietenia tatălui faţă de copiii săi este reprezentată de monarhia, cu prietenia dintre popor şi cel care este fondatorul său, monarhul care are un singur scop acela de a îmbunătăţi viaţa poporului său. Prietenia dintre soţi, fiinţe egale, chiar dacă sunt diferite şi superioare copiilor lor, este reprezentată de aristocraţie, adică prietenia politică între egalii care formează elita societăţii. Prietenia dintre fraţi sau colegi reprezintă republica fondată pe egalitatea dintre cetăţeni, în care comunitatea se naşte dintr-un context comun de cultură şi civilizaţie cu numeroase legături afective şi spirituale.[2]

5 aprilie 2014 

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează