Despre cumpătare
Biserica Sfinții Voievozi, Tg Jiu
E sădită de Dumnezeu în firea noastră: „Dar pe om l-a împodobit cu stăpânirea de sine.”[1]
Folosul cumpătării: „(…) Dictonul: «Cel mai bun lucru este măsura»[2] Didim îl atribuie lui Cleobul[3].” „(…) Cel cumpătat liberează de patimă sufletul, stăpânul trupului.”[4]
„După cum Pavel a numit iubirea de argint rădăcină a tuturor relelor[5], tot aşa n-ai greşi dacă ai numi izvor al tuturor relelor lipsa de măsură şi dorinţa de a avea din fiecare lucru mai mult decât trebuie? Dacă am voi să nu dorim mai mult nici hrană, nici în îmbrăcăminte, nici în locuinţe, nici în celelalte trebuinţe trupeşti, ci am căuta numai necesarul, de multe rele ar scăpa neamul omenesc”.[6]
“Dacă înţeleg bine lucrurile, am impresia că prin cumpătare ajungem tocmai la Dumnezeu, aşa că nu-ţi mai doreşti nimic simţind că ai de toate în tine. Nu mai doreşti nimic, nu mai simţi nici o patimă în priviri şi nici în auz, ca şi cum n-ai mai duce nevoie de nimic, ci ai fi în plenitudine deplină. Pofta e o boală a sufletului, pe când cumpătarea e cea care te însănătoşează de orice boală”.[7]
4 aprilie 2014
[1] Sf. Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, Cuvântul V, în PSB, vol.29, p. 450
[2] Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata I, Cap. XIV, 61.1., în PSB, vol. 5, p. 45
[3] Tâlcuirea Pr. D. Fecioru: Didim, «Simposiaca», Fragm. 4, Schmidt. (n.s. 260, p. 45)
[4] Clement Alexandrinul, Op. Cit., Stromata a III-a, Cap. V, 41.2., în PSB, vol. 5, p. 204
[5] I Tim., 6, 10.
[6] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omil. XXXVII, IV, în PSB, vol. 22, p. 47
[7] Sf. Vasile cel Mare, Epistole, epist. 366, în PSB, vol. 12, p. 624
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează